Controale la frontieră: zeci de mii de euro și dolari găsiți asupra unor cetățeni ucraineni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, în două situații distincte, sume considerabile de bani asupra unor persoane, respectiv 92.000 de euro și 43.000 de dolari.

Primul caz a fost înregistrat în data de 14 aprilie, în zona localității Bistra, județul Maramureș. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului au observat, cu ajutorul sistemelor de supraveghere, trei persoane care se deplasau dinspre frontieră către interiorul țării. Acestea au fost interceptate la aproximativ trei kilometri de linia de graniță și au fost identificate ca fiind cetățeni ucraineni, cu vârste între 26 și 51 de ani. Persoanele au solicitat protecție temporară din partea statului român, afirmând că provin dintr-o zonă afectată de conflict armat.

În urma controlului, asupra bărbatului de 51 de ani a fost găsită suma de 35.050 de euro, pentru care nu au fost prezentate documente justificative. În consecință, au fost întocmite acte de urmărire penală pentru trecere ilegală a frontierei de stat, iar în cazul bărbatului menționat și pentru contrabandă. Sumele de bani au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, iar cei trei cetățeni ucraineni au fost predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș.

Al doilea incident s-a produs în aceeași noapte, în jurul orei 01:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în România. Un cetățean ucrainean, în vârstă de 39 de ani, aflat ca al doilea șofer al unui autocar pe ruta Ucraina – România – Grecia, a fost supus unui control amănunțit. În urma verificărilor efectuate de o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, au fost descoperite 43.300 de dolari și 57.600 de euro, ascunse în compartimentul de odihnă al șoferilor și nedeclarate conform legislației în vigoare.

Întreaga sumă a fost reținută în vederea continuării cercetărilor, iar șoferul a fost sancționat contravențional de autoritățile vamale cu o amendă de 20.000 de lei.

Autoritățile reamintesc faptul că orice persoană care traversează frontiera are obligația legală de a declara sumele de bani ce depășesc echivalentul a 10.000 de euro, la intrarea sau ieșirea din țară.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button