O tânără de 18 ani din București, răpită de fostul iubit și salvată într-o benzinărie din Predeal

O tânără de 18 ani din București a fost răpită de fostul iubit, un bărbat de 21 de ani din județul Mureș, care intenționa să o ducă cu forța acasă la el. Fata a reușit însă să scape după ce, într-o benzinărie din Predeal, le-a cerut ajutorul angajaților, care au sunat imediat la 112.

Polițiștii din Stațiunea Predeal au intervenit de urgență și au găsit-o pe tânără vizibil speriată. Aceasta le-a povestit că s-a întâlnit în București cu fostul partener pentru a discuta despre relația lor, acceptând să urce în mașina lui. În timpul drumului, între cei doi a izbucnit o ceartă, moment în care bărbatul a blocat ușile vehiculului și i-a luat telefonul, refuzând să o lase să coboare.

În Predeal, profitând de oprirea într-o stație de carburant, fata a cerut ajutorul angajaților, care au alertat poliția. Bărbatul a fost identificat rapid, iar din verificările efectuate a reieșit că există un risc iminent de violență, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.

Articole recente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button